Poți muri de plictiseală?

Trist nu ești. Nici somn nu îți este. Obosit nu. Totuși, simți că ceva nu e în regulă cu tine. Poate că ești:

PLICTISIT sau PLICTISITĂ!

Am auzit că unii din voi suferiți de această boală nefericită. Îmi pare rău.

De ce? Pentru că poți muri de plictiseală! Nu glumesc, câteva studii arată că cei care se plictisesc prea mult au o speranță de viață mai scăzută, deoarece plictiseala predispune la un stil de viață mai nesănătos.

Mai jos găsești o listă cu sfaturi prin care poți lupta cu această boală.

  1. În primul rând: nu confunda plictiseala cu oboseala, posibil să ai nevoie de un somn bun, sau de o cafea!
  2. Cu siguranță ai o listă imensă cu filme pe care vrei să le vezi.
  3. Ai verificat dacă a apărut noul episod din serialul pe care îl urmărești? Vizionare plăcută!
  4. Sună un prieten! Poate e mai plictisit decât tine. Sigur veți găsi ceva de făcut împreună.
  5. Dacă prietenii locuiesc prea departe și nu ai chef să ieși din casă îi poți suna. Dacă nu ai plătit abonamentul la telefon scrie-le o scrisoare (mai știi cum arată scrisul tău de mână?)
  6. Puneți talentul artistic la treabă și: desenează ceva (un autoportret, propria familie, un extraterestru – nu contează dacă ai talent sau nu), scrie o poezie, o poveste, sau dacă nu ai inspirație: fă-ți tema la română.
  7. Planifică o vacanță (chiar și în China – nu contează dacă mergi acolo sau nu), important e să îți ocupi mintea.
  8. Dacă ai un frate/o soră:  petrece timp cu ei, jucați-vă ceva (ex.: mima).
  9. Dacă ești în alt oraș: explorează un loc pe care nu l-ai mai văzut până acum.
  10. Plimbă-te în parc. Ai un cățel? Se va bucura dacă îl iei cu tine.
  11. Nu ai câine? Poate are vecinul!
  12. Fă o faptă bună.
  13. Vizitează-ți bunicii.
  14. Roagă-i pe părinți să îți povestească cum s-au întâlnit, sau cum te-ai născut, de ce ți-au dat numele pe care îl porți.
  15. O vizită la muzeu.
  16. Uită-te prin albume vechi de fotografii.
  17. Poți să îți faci poze amuzante, sau chiar să reproduci câteva din pozele de când erai mic.
  18. Nu prea recomand 9gag.com – mi-a mâncat zile din viață.
  19. Mai bine: citește o carte, o revistă.
  20. Uită-te la un documentar despre spațiu, natură, ocean.
  21. Fă curat în casă. Deși ai crede că asta te va plictisi și mai tare, rezultatul final îți va aduce satisfacție.
  22. Ești sigur că ți-ai făcut toate temele, referatele, proiectele?
  23. Ai citit cărțile de care ai nevoie la bac?
  24. Ai un laptop/computer? Fă ordine în foldere, aranjează-le astfel încât să fie accesibile.  Salvează fișierele importante pe un hard disk extern/DVD.
  25. Ai caiete, manuale, portofolii, foi pe care ți-ai scris cursurile? Pune-le în ordine și reciclează lucrurile de care nu mai ai nevoie.
  26. Pune pozele pe care vrei să le imprimi pe un stick.
  27. Fă curat în dulap, scoate din el hainele de care nu mai ai nevoie.
  28. Fă-ți un test de personalitate.
  29. Folosește Google Maps și explorează un oraș nou, un sat pierdut în munți.
  30. Ai găsit o rețetă de prăjituri pe care nu ai mai încercat-o? Știi unde e bucătăria!
  31. Karaoke!
  32. Dansează.
  33. Caută melodii noi. Ascultă un gen muzical pe care nu l-ai mai ascultat până acum.
  34. Scrie într-un jurnal.
  35. Ajută un copil la teme.
  36. Fă-ți programul pentru săptămâna care urmează.
  37. Reevaluează-ți obiectivele.
  38. Dacă nu știi ce vrei să faci pe viitor: caută informații despre diverse joburi, fă o listă cu lucrurile la care te pricepi.
  39. Învață o limbă străină .Acesta e un obiectiv pe termen lung, dar nu strică să îl iei în calcul.
  40. Du-te la un concert.
  41. Realizează un mini-film.
  42. Du-te la un bazin de înot.
  43. Plantează ceva.
  44. Ieși la o plimbare cu bicicleta, rolele sau aleargă.
  45. Învață un nou joc de cărți.
  46. Prefă-te că ești un personaj dintr-un film/carte.
  47. Redactează o scrisoare pentru tine din viitor.
  48. Îngroapă scrisoarea și alte obiecte cu valoare sentimentală într-un cufăr pe care îl vei deschide peste 5, 10 sau 50 de ani.
  49. Învață constelațiile, dacă poți fă și o vizită la planetariu.
  50. Citește niște bancuri, glume. Sau inventează tu o glumă.
  51. Fă un puzzle.
  52. Joacă-te pe calculator!
  53. Planifică o ieșire de o zi cu prietenii. Poți să iei legătura cu ei ca să faceți planul.
  54. Alătură-te grupului GEOCACHING. Acesta este un joc bazat pe poziționare GPS. Jocul constă în găsirea unor cutii cu ‘comori’ numite geocache, care sunt ascunse la anumite coordonate geografice. Fă-ți cont pe site, introdu locația în care te afli și du-te spre comoara cea mai apropiată de tine.
  55. Realizează-ți CV-ul, sau actualizează-l. Mai devreme sau mai târziu vei avea nevoie de el.
  56. Poate ai prea mult timp liber: înscrie-te într-o organizație de voluntariat.
  57. Dacă voluntariatul nu te încântă te poți înscrie la cursuri de teatru, muzică, dans.
  58. Du-te la sală!
  59. Dacă ceea ce trebuie să faci te plictisește, caută-i sensul.
  60. Inventează un nou alfabet.
  61. Citește bloguri despre subiectele care te interesează.
  62. Știi tutorialele acelea pe care le-ai tot văzut pe internet? Este timpul să le pui în practică.
  63. Visează. Cu ochii deschiși dacă nu îți e somn.
  64. Ascultă o melodie care să te inspire.
  65. Scrie o listă cu lucrurile pe care vrei să le faci înainte să mori – bucket list.
  66. Încearcă să te gândești la prima ta amintire. Care e primul lucru care îți vine în minte? – prima mea amintire e legată de mâzgâlirea pereților.
  67. Scrie o scrisoare pentru Moș Crăciun.
  68. Redecorează-ți camera.
  69. Citește ultimele știri.
  70. Cântă la un instrument muzical.
  71. Dacă nimic nu funcționează, atunci plictisește-te până nu mai poți. O să te saturi.

Atenție, când ești plictisit NU recomand să:

  1. Încerci o nouă tunsoare.
  2. Să îți faci un tatuaj.
  3. Să mănânci, decât dacă chiar îți este foame.

Dacă aveți și alte remedii împotriva plictiselii nu ezitați să le precizați.

Poate chiar un prieten de-al  vostru suferă de această boală, nu ignorați simptomele.

”Căci am fost plictisit și m-ați ajutat. Căci nu am știut ce să fac și voi mi-ați dat idei.”

P.S. Universul e uriaș, sunt atâtea lucruri de făcut, nu ai nici un motiv plauzibil să spui că te plictisești. Dacă totuși faci asta, este datoria ta de a schimba acest aspect. Precizez: a  TE plictisi, TU, pe TINE, TE. Dacă trebuie să asculți pe cineva plictisitor, atunci ai dreptul să fii plictisit.

 

Being Bored by Louie C.K.

You can die of boredom

Geocaching

Un gând despre „Poți muri de plictiseală?

Lasă un comentariu